MEDALIE ACORDATĂ ECHIPEI NAȚIONALE DE RUGBY A ROMÂNIEI DE CĂTRE FEDERAȚIA ITALIANĂ DE RUGBY DUPĂ MECIUL ROMÂNIA-ITALIA DISPUTAT LA BUCUREȘTI PE 14 APRILIE 1940
În ziua de 14 aprilie 1940 a avut loc o dublă întâlnire România-Italia. La Roma s-a disputat meciul de fotbal, câștigat de italieni cu 2-1, iar la București pe stadionul ANEF, meciul de rugby a fost câștigat de reprezentativa țării noastre cu 3-0 (0-0), prin încercarea marcată de Eustațiu Mărculescu în repriza a doua. Meciul, arbitrat de germanul Rapp s-au desfășurat pe ploaie și a fost mai mult o luptă pe înaintare. Jucătorii români au jucat curajos și au meritat victoria.
Acest meci a reprezentat a treia victorie internațională la rugby, după România-Cehoslovacia 21-5 în 1927 și Olanda-România 5-42 în 1937. În partidele cu Italia, bilanțul era în defavoarea noastră, rezultatele înregistrate fiind: Italia-România 7-0 (1934), Italia-România 8-7 (1936), România-Italia 0-0 (1937), Italia-România 3-0 (1939).
Meciul din 14 aprilie 1940 a fost prima victorie la 0 din istoria naționalei de rugby.
Formația aliniată de echipa României: Toma Moldoveanu, Jupi Calistrat, Nicolae Nicolau, Ion Andrieș, Constantin Dinescu, Ion Popa (Cornel Munteanu), Eustațiu Mărculescu, Ion Irimia, Ferry Covaci, Gheorgh Ionescu, Gheorghe Blașek, Theo Krantz (Constantin Cocor), Ștefan Bârsan, Constantin Tănase și Gheorghe Pârcălăbescu.
Text din *”Rugby. Istorie românească povestită de un grivițean”, vol. 1 (1908-1982), Traian Moldovean