ANUNȚ CONCURS MUZEOGRAF DEBUTANT MUZEUL SPORTULUI
Muzeul Sportului organizează la sediul său din Bd. Mărăști, nr. 20A, sector 1, București, în conformitate cu HG 1336/28 octombrie 2022 pentru aprobarea Regulamentului-cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri public, concurs pentru ocuparea pe perioada nedeterminată a unui post vacant de muzeograf debutant.
Condiţii generale de participare pentru candidaţi:
Condițiile generale de participare la concurs sunt cele prevăzute la art. 15 din H.G. nr. 1336/2022 pentru aprobarea Regulamentului – cadru privind organizarea și dezvoltarea carierei personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice. Astfel, poate participa la concursul menționat anterior persoana care îndeplinește următoarele condiții:
- a) are cetățenia română sau cetățenia unui alt stat membru al Uniunii Europene, a unui stat parte la Acordul privind Spațiul Economic European (SEE) sau cetățenia Confederației Elvețiene;
- b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
- c) are capacitate de muncă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- d) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
- e) îndeplinește condițiile de studii, de vechime în specialitate şi, după caz, alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
- f) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra securității naționale, contra autorității, contra umanității, infracțiuni de corupție sau de serviciu, infracțiuni de fals ori contra înfăptuirii justiției, infracțiuni săvârșite cu intenție care ar face o persoană candidată la post incompatibilă cu exercitarea funcției contractuale pentru candidează, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea;
- g) nu execută o pedeapsă complementară prin care i-a fost interzisă exercitarea dreptului de a ocupa funcția, de a exercita profesia sau meseria ori de a desfășura activitatea de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii sau față de aceasta nu s-a luat măsura de siguranță a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii;
- h) nu a comis infracțiunile prevăzute la art.1 alin.(2) din Legea nr.118/2019 privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, precum și pentru completarea Legii nr.76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, cu modificările ulterioare, pentru domeniile prevăzute la art.35 alin.(1) lit.h).
Condiţii specifice de participare pentru candidați:
- studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență în domeniul istorie
- atestat de cunoaștere a unei limbi străine de ciculație internațională
- Cunoștințe de operare PC: Microsoft Office, Excel ș.a.
Concursul se va desfășura după cum urmează:
- 27 decembrie 2022– aducerea la cunoştinţa publică a condiţiilor de participare la concurs;
- 19 ianuarie 2023, ora 16:00 – data limită pentru depunerea dosarelor de concurs de către candiadaţi;
III. 20 ianuarie 2023 – selecţia dosarelor;
20 ianuarie 2023 – afișare rezultat etapă;
25 ianuarie 2023 – depunere contestații până în ora 12:00;
25 ianuarie 2023 – rezultat final etapă;
- 31 ianuarie 2023, începând cu ora 11:00 – proba scrisă;
31 ianuarie 2023 – afișare rezultat probă;
1 februarie 2023 – depunere contestații până în ora 12:00;
1 februarie 2023 – rezultat final probă;
- 6 februarie 2023, începând cu ora 11:00 – interviul.
6 februarie 2023– afișare rezultat probă;
7 februarie 2023– depunere contestații până în ora 12:00;
7 februarie 2023– rezultat final probă;
- 8 februarie 2023– afișare rezultate finale concurs.
Se pot prezenta la următoarea etapă numai candidații declarați admiși la etapa precedentă.
Sunt declarați admiși candidații care au obținut minim 50 de puncte din punctajul maxim de 100 de puncte.
Dosarele de concurs se depun la sediul Muzeului Sportului din Bd. Mărăști, nr. 20A, sector 1, București, până la 19 ianuarie 2023, ora 16:00.
Dosarul de concurs:
Pentru înscrierea la concurs, candidații vor prezenta un dosar de concurs, care va conține următoarele documente:
- a) formular de înscriere la concurs;
- b) copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, aflate în termen de valabilitate;
- c) copia certificatului de căsătorie sau a altui document prin care s-a realizat schimbarea de nume, după caz;
- d) copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum şi copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituţia publică;
- e) copia carnetului de muncă, a adeverinţei eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă și în specialitatea studiilor solicitate pentru ocuparea postului;
- f) certificat de cazier judiciar sau, după caz, extrasul de pe cazierul judiciar;
- g) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului;
- h) curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit prin ordin al ministrului sănătății. Pentru candidaţii cu dizabilităţi, în situaţia solicitării de adaptare rezonabilă, adeverinţa care atestă starea de sănătate trebuie însoţită de copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap, emis în condiţiile legii.
Copiile de pe actele prevăzute la lit. b) – e), precum şi copia certificatului de încadrare într-un grad de handicap se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică cu menţiunea „conform cu originalul” de către secretarul comisiei de concurs.
Documentul prevăzut la lit.f) poate fi înlocuit cu o declaraţie pe propria răspundere privind antecedentele penale. În acest caz, candidatul declarat admis la selecţia dosarelor are obligaţia de a completa dosarul de concurs cu originalul documentului prevăzut la lit.f), anterior datei de susţinere a probei scrise.
Actele prevăzute la lit. b) – d) vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Bibliografia pentru concurs:
Tematică:
- Cunoașterea legislației privind protejarea patrimoniului cultural național mobil și organizarea și funcționarea muzeelor și colecțiilor publice;
- Cunoașterea noțiunilor de bază și practicilor în domeniul muzeologiei și educației muzeale;
- Istoria sportului (sportivi reprezentativi, recorduri, performanțe, statistici)
Bibliografie:
- Legea nr. 311/2003 a muzeelor și a colecțiilor publice – republicată, cu modificările ulterioare.
- Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil – republicată, cu modificările și completările ulterioare.
- Nicu Alexe, Enciclopedia educației fizice și sportului din România (ediția a II-a), volumele I, II, III, VII (paginile 83-110, 317-321, 329-346), IX (paginile 11-136, 575-578, 625-649) Editura Măiastra, București, 2015.
- Radu Florescu, Bazele muzeologiei, Tipografia Bibliotecii Centrale de Stat, București, 1982.
Relații suplimentare se pot obține la sediul Muzeului Sportului, bd. Mărăști, nr. 20 A, sector 1, București, telefon 021. 796. 14. 54.